România pe sub mână

„Această carte nu este un manual de istorie, ci un raport de autopsie morală.”

Nu toate formele de asuprire vin pe calea armelor. Uneori, cucerirea se face în liniște, din interior, prin contracte semnate cu ușile închise, prin ștampile puse pe acte fictive și prin naivitatea unei întregi națiuni. România pe sub mână, volumul semnat de David Banu, nu este doar o cronică istorică a ultimului secol românesc, ci o disecție metodică a unui mecanism de stat care și-a tratat constant propriii cetățeni nu ca pe un popor de apărat, ci ca pe o pradă de împărțit.

Cartea urmărește evoluția lăcomiei instituționalizate, o patologie care s-a dovedit mai rezilientă decât orice ideologie. Autorul ne poartă inițial prin perioada interbelică, demitizând o epocă adesea romantizată. Aici, trădarea poartă frac și se negociază în saloane elegante. Afaceri precum Skoda sau Puzderia arată cum fondurile destinate apărării naționale au fost deturnate, lăsând o armată să lupte cu echipamente defecte și bocanci de carton. Aceasta a fost prima etapă a jafului: momentul în care s-a cimentat ideea că bugetul public este, în esență, un seif lăsat deschis pentru elite.

Odată cu instaurarea comunismului, devalizarea își schimbă metodele, devenind brutală și totală. Statul nu se mai mulțumește să fure bani; confiscă însăși identitatea individului. Prin naționalizare și colectivizare, a fost sugrumat instinctul de proprietate, iar prin atrocitățile de la Pitești și Canalul Dunăre-Marea Neagră, a fost exterminată biologic și moral elita intelectuală. Banu descrie această eră ca pe un experiment de asfixie națională, culminând cu anii ‘80, când regimul a transformat foamea și frigul în instrumente de plată a unei datorii externe care nu servise cu nimic cetățeanului de rând. Mai mult, transformarea omului în marfă de export,prin vânzarea pe valută a minorităților via ICE Dunărea, a marcat decuplarea finală a statului de orice formă de umanitate.

Tranziția post-comunistă, deși a promis libertate, nu a făcut decât să democratizeze iluziile. Autorul analizează cu un ochi critic modul în care o națiune traumatizată și flămândă a căzut victimă propriilor speranțe deșarte. De la schemele piramidale de tip Caritas, trecând prin falimentele arhitecturale ale Bancorex, FNI și SAFI, până la marea fărâmițare industrială prin cupoane, capitalul național a fost transferat metodic în mâinile noilor oligarhi. Poporul a stat la coadă pentru a-și ridica certificatul de stăpân, doar pentru a afla că fusese deposedat definitiv.

Însă cel mai dureros diagnostic al cărții este rezervat prezentului. Când corupția depășește sfera financiară, ea devine fatală. Autorul demonstrează, prin capitole dedicate tragediei de la Colectiv, dezinfectanților diluați, defrișărilor sălbatice și azilelor groazei, că jaful nu mai înseamnă doar drumuri neconstruite, ci vieți strivite. În capitalismul de cumetrie, statul a devenit un incinerator de destine, iar vulnerabilitatea extremă: a tinerilor, a pacienților sau a bătrânilor, a fost transformată în centru de profit.

Dincolo de indignare, România pe sub mână rămâne un manifest al trezirii. Ne atrage atenția că siguranța individuală este o iluzie într-un stat prădat de proprii paznici. Pledoaria finală este pentru trecerea la o „Românie la Vedere” – un spațiu în care lumina cade necruțător pe orice contract și în care demnitatea nu mai poate fi tranzacționată. Pentru că adevărata forță a unui sistem corupt nu stă în ingeniozitatea lui, ci în resemnarea și tăcerea noastră.

Tu cât ești dispus să mai accepți pe sub mână?